De fiecare dată când dorim să schimbăm ceva la noi, începem să ne gândim ce am putea face în acest sens. Începem să ne urmărim idolii, începem să urmărim toate site-urile de fashion sau de beauty, iar în final începem să căutăm ceva ce ne-ar putea fi de ajutor. În tot acest proces, alunecam foarte frecvent în capcana de a opta pentru un aspect ce place altor persoane, dar nu mereu se întâmpla să ne placa și nou. Știi aceste stiluri care arată mișto pe cineva, dar pe tine nu te-ar prinde?
Exact, despre asta vorbesc! Nu trebuie să ne lăsăm mereu amăgiți de promisiunile revistelor sau al site-urilor ce promit sa ofere ”cele mai noi trenduri”.
Adevărul este ca, moda și stilul personal sunt elemente ce ar trebui să ne definească ca persoana și să ne ajute în drumul nostru către consolidarea sine. Este important ca fiecare persoana care pășește în salonul nostru sa știe că, decizia clienților noștri primează înaintea unor așa zise standarde de specialitate. Aceste standarde se schimbă de la un an la altul, de la un sezon la altul etc. Dar, salonul Illuminati Concept din Iași știe că tu trebuie sa fii unic și cu un look original în orice zi al fiecărui anotimp. Cel mai mult ne așteptam ca ceilalți să ne considere ”cool” deoarece am adoptat o anumita tunsoare pe care am văzut-o în mediul online. Cel mai important este sa știm ce trebuie sa vedem la noi. Profesionalismul și deschiderea către un nou mod de gândire ne poziționează ca fiind cel mai inovativ salon din Iași. Având parte de un spațiu de desfășurare ce măsoară nu mai puțin de 180 de metrii pătrați, o echipa tânăra și inovatoare, iar împreuna cu calitatea produselor noastre premium, tunsoarea ta va deveni un nou obicei de a arăta grozav.
Cele mai multe din schimbările pe care ne dorim sa le facem sunt mici imbolduri care să ne facă conștienți de momentele când este necesar să facem un pas în fata. Stiliștii noștri vor ca tu să faci acest prim pas încrezător/încrezătoare către o nouă viața, în care aspectul tău va fi un motiv de inspirație pentru ceilalți. Tot ceea ce trebuie sa îți faci este să rămâi la curent cu blogul nostru pentru a beneficia de cele mai noi informații, dar și de cele mai noi sfaturi cu privire la îngrijirea părului. Fie ca vorbim despre vopsirea într-un blond radiant, fie ca vorbim despre tratamentele cu cheratină, fie ca ne referim un refresh pentru părul nostru, aceste articole te vor ajuta să descoperi tot ce ai nevoie pentru a lua o măsură în ceea ce privește atitudinea ta fata de tine.
Spre exemplu, chiar dacă astăzi se poarta culorile cât mai țipătoare în materie de vopsele de par, noi îți propunem astăzi sa optezi pentru un blond luminos, un blond ce îți va transforma parul în fire de aur. Fie ca preferi blondul clasic, cel simplu și radiant, sau poate preferi un blond în compania unor altor culori mai curajoase (cu ar fi roz sau verde neon), Iluminatti Studio te va ajuta să arăți așa cum îți dorești, așa cum îți stă cel mai bine.
Acum că vine și primăvara, putem spune ca este un moment potrivit pentru a înflori și noi. Fiecare an ne da aceasta oportunitate! Fiecare an ne oferă oportunitatea de a fi mai buni în tot ceea ce facem, fiecare an ne oferă șansa de a ne redescoperi și de a face un pas în fata pe drumul tuturor dorințelor noastre. Fie ca vorbim despre dorințe mai mici, cum ar o împrospătare pentru culoare părului, de o un nou stil al acestuia sau de multe alte lucruri din aceasta sferă, acum este momentul de a lua o decizie. Iar dacă este vorba despre decizii mai marei, cum ar fi schimbarea unui job, călătoria într-o altă țară sau ceva de o importanță asemănătoare, cu atât mai mult este vorba despre nevoia unei schimbări radicale care să ne ofere oportunitatea de a finaliza cu succes orice proiect ne-am propus să realizăm.
Indiferent despre ce proiect este vorba, indiferent care ar fi dorințele tale, salon Iluminate Concept știe un lucuru principal!. Orice îți dorești se va îndeplini dacă îți oferi suficient respect pentru ceea ce ești. Din acest motiv, noi îți sugerăm astăzi să ne îți acorzi puțin respect prin a oferi părului tău strălucirea de care are nevoie. Acum, la începutul primăverii, când soarele strălucește și se pregătește să îmbrățișeze întreaga natură, lasă-ți și tu părul îmbrățișat de un blond strălucitor! Fie ca vorbim despre o strălucire asemeni soarelui, dedicată evenimentelor de zi; sau o strălucire precum cea a lunii, dedicată evenimentelor de seară, Illuminatti Studio îți va oferi tratamentul de care ai nevoie pentru a avea parte de un blond strălucitor și radiant.
Stiliștii salonului Iluminatti Concept din Iași sunt pregătiți să ofere doamnelor și domnișoarelor un look plin de senzualitate și feminitate, un look în care încrederea ta va fi accesoriul principal. Și pentru a vorbim de încredere, pentru ați oferi puțin curaj, noi te asigurăm că ne desfășurăm activitate în condiții de igienă maximă, respectând distanțarea socială. Produsele folosite în incinta salonului sunt din categoria premium, iar serviciile prestate de stiliștii noștri sunt mai mult de atât!
Salonul nostru este situat în centru orașului Iași, la o distanța de 5 minute de cel mai mare mall din zona Moldovei. Acestea fiind spuse, fie ca ești din oraș sau dorești să vii în vizită, noi îți sugerăm ca după ce te-ai aranjat la noi, sa te relaxezi și cu o cafea. Noi ne dorim să te cunoaștem, tu vrei să-ți cunoști potențialul? Dacă răspunsul tău este unul pozitiv, tot ce îți mai rămâne de făcut este să ne dai un telefon pentru o programare. Iluminatti Studio te așteaptă!
Vino la Salon Iluminatti Concept să te convingi de profesionalismul cu care parul tău va fi tratat, unghiile tale definite, iar personalitate ta va fi mai radiantă ca niciodată. Cu o gamă întreaga de servicii atât pentru femei, cât și pentru bărbați, Iluminatti Concept Iași este locul în care personalitatea ta va prinde conturul pe care îl merită!